Avizarea dispeceratelor pentru firmele de paza si protectie

FORMALITĂŢILE NECESARE AVIZĂRII REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A DISPECERATELOR DE MONITORIZARE A SISTEMELOR DE ALARMARE ÎMPOTRIVA EFRACŢIEI potrivit HG 301/2012


Ca urmare a publicarii HG 301/2012, politia romana a publicat pe internet documentatia necesara avizarii dispeceratelor destinate firmelor de paza care presteaza servicii de monitorizare a sistemelor de alarma si interventie in caz de nevoie.
Pentru avizarea regulamentului de organizare şi funcţionare, firma de paza trebuie să depună la inspectoratul judeţean de poliţie competent teritorial, documentaţia prin care să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 93 alin.1 din anexa HG 301/2012, dupa cum urmeaza:

a) cererea de avizare a regulamentului, datată, înregistrată la societate şi semnată de administratorul societăţii; În conţinutul adresei se va preciza: obiectul cererii, adresa sediului de funcţionare, datele de contact ale solicitantului: telefon, fax, pagina web, adresă e-mail şi numele în clar al reprezentantului societăţii;
b) documente din care să rezulte că deţine staţia de dispecerizare necesară recepţionării semnalelor de la sistemele abonaţilor, în conformitate cu standardele europene sau naţionale în vigoare; (factura fiscala si certificatele de conformitate ale dispeceratului)
c) dovada că are angajaţi şi avizaţi dispeceri centru de alarmă pentru asigurarea serviciului permanent al dispeceratului;

d) dovada sediului înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat care să corespundă standardelor europene sau naţionale în vigoare în privinţa organizării şi funcţionării unui centru de monitorizare şi recepţie a alarmelor;
e) documente de deţinere pentru echipamentele de comunicaţii şi canal de date tip voce în conexiune on-line cu echipajele mobile de intervenţie; (telefoane mobile ; statii de emisie receptie)
f) dovada înmatriculării şi dreptului de folosinţă a autoturismelor destinate intervenţiei la evenimente;
g) dovada că are angajat personal atestat pentru verificarea alarmelor şi intervenţia la evenimente (agenţi de intervenţie securitate şi ordine);
h) dovada deţinerii echipamentelor tehnice necesare pentru înregistrarea convorbirilor operatorului-dispecer cu echipajele, beneficiarul şi autorităţi, cu posibilitatea de stocare a acestora pe o perioadă de 30 de zile; (pentru statiile se emisie receptie este suficient un DVR de 4 canale cu o camera video cu audio)
i) poliţa de asigurare valabilă pentru acoperirea riscului privind activitatea de monitorizare şi intervenţie;
j) să aibă proceduri de lucru asumate prin regulamentul de organizare şi funcţionare al dispeceratului.
k) regulamentul de organizare şi funcţionare elaborat conform modelului postat pe pagina web a IGPR.

Solicitantul trebuie să facă dovada existenţei dotării cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti la sediul de funcţionare.
Documentaţia de depune într-un singur exemplar, cu excepţia regulamentului care se întocmeşte în două.

Vezi MODELUL DE REGULAMENT.


PENTRU MODEL CLICK AICI

Iti place? Share pe Facebook:
Acest articol a fost publicat în Legislatie, Legislatie paza si protectie, Paza si protectie, Sisteme de alarma. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Avizarea dispeceratelor pentru firmele de paza si protectie

  1. Pingback: Avizare dispecerat pentru firme de paza – lucru foarte greu de realizat in 2013 | Firme de paza si protectie | Serviciile de protectie si paza din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*